Parasutism sportiv, Povestea primului salt cu parasuta.

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Parasutism sportiv, Povestea primului salt cu parasuta.

Mesaj Scris de RaduSPR la data de Vin Feb 27, 2009 12:05 am

Desi au trecut aproape 2 ani de la primul salt, inca imi pot aduce aminte, foarte detaliat, cum s-a derulat intregul film. Cu ocazia asta m-am gandit ca nu ar fi rau sa va exprim cam cum mi s-a parut mie primul salt cu parasuta.

Undeva in vara anului 2007 ma aflu pe campul de la Clinceni, langa pista de decolare, unde toata lumea are ceva de lucru, instructorii se sfatuiesc care si in ce ordine coordoneaza, stabilesc ordinea de salt a parasutistilor, unde sa se aseze parasutele si masa de pliere, timp in care elevii isi fac incalzirea. Sunt panicat, dar parca nu sunt, stiu ca urmeaza sa se anunte lista celor 10 care vor sari si sunt convins ca o sa fiu strigat, dar parca n-as vrea sa ma strige, cu toate ca sunt acolo. Bun, hai ca ma gandesc la altceva... Am venit cu motorul, iar cu 200, prin Bragadiru... haha, ce tare... bine ca n-a fost politie... si daca era, nu opream... si Daniel s-a tinut dupa mine, bravo lui, a invatat repede... dar ce distractie si la iesirea din Bucuresti cu jalonarile alea printre maisini... Si cand visez mai bine, imi aud numele. Instructorul ma intreba, sariti? Sunteti OK? Cum eu in decizii nu ezit, raspund foarte clar si hotarat „Da, normal!” si fac o gluma usoara „hai, dom’le, cand mergem sa impingem avionul, sa nu mai pierdem vremea asteptand aici in soare?” Dar in gandul meu se lasa o ceata densa (moment de panica probabil). Ma intreb in gand „Sigur vreau sa fac asta?”, dar stiu ca raspunsul meu e da, pentru ca altfel nu aveam ce cauta aici. Alaturi de numele meu evident si ceilalti patru prieteni cu care venisem. Ma uit la ei, cu gandul sa-mi mai ies din starea de incordare, si cand ii vad ce fete au, cat de marcati pot fi, si imi vine sa le trag doua palme la fiecare sa-si revina, dar mai bine imi trag mie... sau mai bine ma gandesc la drumul de acasa pana la aerodrom pe motoreta. Ma duc, foarte increzator in mine, si le zic la fiecare „Hai, ce mai stati, luati fiecare cate o parasuta si hai sa ne aliniem sau ati uitat pe ce lume traiti, fuga si luati si casti, vedeti sa nu fie prea mari sau prea mici, parca va vad in avion cum vreti sa facem schimb”.

Toata lumea ia parasuta in spate, strange curelele, casca pe cap, pune cate un altimetru pe mana, moment in care un instructor vine la fiecare sa verifice legaturile si restul echipamentului. Se fac ultimele verificari, cand auzim cu motorul AN2-ului cum incepe sa tuseasca. O data, de doua ori... de mai multe ori... vrrrr. Gata, a pornit, dar in gandul meu spuneam „al dracu’, nu putea sa intervina ceva si sa nu porneasca”, dar in acelasi timp imi doream parca sa treaca totul mult mai repede, sa fiu deja in usa si sa sar, stiu ca daca trec peste acel moment totul va reveni la normal, dar in acele clipe, care de fapt sunt cateva minute, timpul parca se misca cu incetinitorul.

Se sare in trei serii de cate 3 sau 4 parasutisti, eu sunt in ultima serie. Se fac ultimele verificari si toti, aliniati, in frunte cu instructorul, ne incolonam si la pas usor toata lumea spre directia avionului. Afara e cald, zapuseala, e vara cu mult soare, niciun nor pe cer. Eu sunt imbracat in trening si cu parasuta pe spate; parca ma topesc si pasesc spre avion. Parca merg la ghilotina, ma uit la ceilalti si-i vad cum transpira si ei. E ok, insemna ca afara chiar este cald si nu e o iluzie de-a mea, asta imi mai trebuie sa mai lesin p-aici... Ajung in dreptul usii avionului, moment in care vantul antrenat de elicea avionului ma racoreste si parca ma trezeste din starea de panica, pe mine cel putin. Incepem sa urcam in avion, unul cate unul ne asezam pe banci in ordinea de salt, eu fiind in ultima serie stau cel mai aproape de cabina pilotului si vad un text scos la imprimanta care m-a facut sa rad si pe care l-am retinut: "elicea are roulul de al racorii pe pilot, in momentul in care elicea se opreste veti observa cum pilotul incepe sa transpire". Incep sa rad, le arat si amicilor textul respectiv, se amuza si ei si parca s-au mai luminat putin. Instructorul urca in avion si inchide usa (o asigura cu o chinga, sa se mai uite si afara din zbor), moment in care avionul incepe sa se puna in miscare.

Gata, asta e momentul, de aici chiar nu mai am cum s-o mai dau inapoi. In acelasi timp imi doresc sa fi ajuns sus si sa nu mai trebuiasca sa astept. Cred ca as fi in stare sa fug printre toti si sa sar din mers, acum... Ar fi o faza, cred ca nu s-au mai confruntat cu probleme de acest gen. Ha ha, ce tampit sunt. Avionul se opreste... Hm, ce se-ntampla? Avionul se aliniaza in capatul pistei si incepe sa tureze motorul, se pune usor in miscare si accelereaza, moment in care pulsul inimii imi bate in gat, parca nu mai pot respira, simt cum se tureaza tot mai tare motorul avionului si cum prinde viteza, ma uit la fetele celorlalti sa ma mai linistesc, dar astia sunt panicati cu totii... mama, proasta mutare... mai bine ma uit in alta directie, nu gasesc ceva sa-mi ia gandul de la atata panica, ma uit din nou la textul respectiv, nu mai pot sa rad... Shit! Nici asta nu mai tine, cand simt asa usor un gol in stomac si avionul se desprinde de la sol, moment in care parasutistii (mai vechi) impreuna cu instructorul izbucnbesc in urale, tipete, urlete, panica si mai mare... ce se intampla? De ce tipa astia?? S-o fi intamplat ceva... Shit... Prea tarziu oricum... Izbucnesc si eu in urlete, urale si tipete... Tipam ca din gura de sarpe, toata tensiunea acumulta pana in acest moment parca imi gadila fiecare coarda vocala, una cate una parca ceda si m-a apucat un usor ragusit... Parca nu mai pot sa tip asa tare. Ceilalti se opresc din tipat, ma opresc si eu, pe jumatate ragusit. Incerc sa imi dreg vocea cand o colega se uita la mine si imi spune "Sa sari!" la care, eu ma uit la ea si foarte sigur pe mine, ii raspund "Normal ca sar, nu-ti fa griji!", dar in mintea mea as fi vrut ca filmul sa se deruleze in alta ordine.

Simt cum avionul se inclina spre stanga si ma uit pe gemuletul lateral, vad aerodrumul si careva avioane micute, pe cei de jos nici nu-i mai disting, ma uit la altimetru si vad sapte sute de metri. Bun, am ajuns aici, asta e bine, insemna ca nu mai e mult si se termina cosmarul. Avionul mai face cateva manevre si dupa cateva minute instructorul se uita pe usa si il intreaba pe pilot: "Ne aliniezi acum?", la care primeste raspuns afirmativ. Ii ridica pe primii patru in picioare, moment in care se mai inclina o data avionul si dupa ce se indreapta instructorul deschide usa. Sta sprijinit de toc si se uita in jos (se uita dupa punctul de aterizare). Se intaorce inspre primii patru si ii spune primului „hai”, eu ma uit ca la desene animate cand vedeai pentru prima oara asa ceva pe vremea lui Ceuasescu. Sare primul, eu incerc sa ma uit afara si nu vad nimic, sare al doilea, ma uit atent si vad ca pare destul de simplu, sare al treilea, dar chiar pare simplu. Ii zice celui de-al patrulea „hai”, dar acesta vine in dreptul usii, se apropie , instructorul ii spune „salt”, si nu sare. Se intoarce, era unul de-al nostru dintre cei cinci, ma uit in ochi si-i spun cu o voce foarte ferma si sigura „las’ ca data viitoare sari sigur”, dar in gandul meu deja nu stiam daca ma mai pot ridica de pe banca.

Se simte avionul inclinandu-se din nou moment in care ii ridica pe urmatorii trei in picioare, la doi dintre ei le leaga automatul de cablul extractor. Ma uit la ei si amandoi panicati, la fel de increzator ma uit si, din priviri, le fac un gest afirmativ la care unul imi raspunde tot afirmativ, celalalt parca e stafie, alb palid si foarte concentrat (asa parea, de fapt era in stare de soc). Se mai inclina o data avionul si instructorul le spune sa vina spre usa. Primul parasutist sportiv sare la liber, urmeaza ceilalti doi prieteni, se uita intructorul si zice „hai”, primul dintre ei paseste in usa avionulu, instructorul ii spune „salt” si el sare (ulterior mi-a marturisit ca a sarit cu ochii inchisi), moment in care instructorul se intoarce cu capul spre interior si ii zice celui de-al treilea „hai”, la care, asta concentratu’, pleaca din partea opusa usii si nu se mai oprste in usa, sare direct, fapt care il panicheaza putin pe instructor care se uita putin dezorinetat in interior, afara, interior, afara, si intreaba "cine dracu e asta?" Se mai uita o data in interior si zice ceva de genul "astia-s motociclistii... fir-ati ai dracu sa fiti voi de motociclisti".

Ma bufneste usor rasul, dar in mod cert nu e rasul meu, moment in care din nou se inclina avionul, urmeaza sa se pozitioneze pentru a treia serie. Ne ridicam, moment in care inima incepe sa-mi bata din ce in ce mai tare. Constat cu stupoare ca pot sa stau pe picioare fara sa ma clatin sau sa am nevoie de sustinere, si ne indreptam usor spre usa. Sunt al doilea, avionul incepe sa se incline din nou, semn ca urmeaza sa ne aliniam si implicit urmeaza sa sarim, moment in care instructorul imi leaga automatul de coarda extractoare. Ceva parca incepe sa ma furnice pe la picioare, ma uit pe usa si vad solul , totul mic nu mai recunosc nici aerodromul, in gand incep sa imi pun tot felul de intrebari "oare o sa vad aeroportul, oare o sa stiu unde si cum sa aterizez?". Incep sa imi aduc aminte de manualul ala gros si constat cu stupoare ca nu-mi aduc aminte minic din ce scria il el. Jumatare din acel manual era cu explicatii. Ce sa faci daca nu se deschide parasuta, cazuri, solutii... Incerc sa-mi amintesc... Pauza totala... Proasta mutare, mai bine ma gandeam la altceva, dar la ce sa ma gandesc, sunt aproape in usa? Zeci de mii de ganduri negre, toate rezultatele dau cu virgula, tensiunea parca explodeaza, pulsul bate atat de tare incat nici nu mai aud elicea motorului. Instructorul se uita la noi si ii face semn primului sa vina. Ma uit pe usa afara, proasta mutare, „ok, never do that again”, nu mai aud nimic. Il vad pe cel din fata mea ca sare, pare simplu, am automatul legat de avion, tre sa fie simplu, problema e cu timpul, stiu ca umez eu si stiu ca in urmatoarele secunde. Instructorul se uita la mine si ii citesc pe buze "hai". Gata, asta e, incep sa ma gandesc ca oamenii sunt „profi” si nu au cum sa greseasca, fac un pas, si ajung in usa, ma opresc si astept acordul instructorului. Sunt panicat si parca as da inapoi, dar imi doresc mult prea mult sa sar ca sa mai dau inapoi. Printre bataile inimii aud "salt" si pasesc afara. Vantul incepe sa suiere parca, si aud zgomotul motorului cum se indeparteaza. Vantul suiera mai tare, nu mai vad nimic desi am ochii deschisi, nu mai vad nimic pentru ca ma uit in gol, iar daca incerc sa ma uit la ceva, nu pot sa fixez. Vantul suiera si mai tare, nu mai aud nici macar inima cum bate, moment in care simt ca ceva parca ma opreste din cadere si parca ceva se smulge din rucsac, aud corzile parasutei cum se desfac si se intind. Aud o bufnitura usoara si observ ca s-a deschis parasuta. Sunt extaziat, nu-mi vine sa cred ca am sarit, sunt in culmea fericirii. Imi pun intrebarea „Acum ce fac?” si imi aduc aminte ca trebuie sa iau comenzile si sa pilotez parasuta. Zis si facut. Iau comenzile si observ cum se vireaza la stanga dupa care la dreapta, si incepe sa-mi placa, dupa cateva minute ajung jos, franez si ating usor pamantul, imi adun parasuta si o duc pe masa de pliere.

Abia astept urmatorul salt.

Decolare:


Salturi:










avatar
RaduSPR

masculin
Numarul mesajelor : 4
Varsta : 35
Location : Brasov, Bucuresti, Deva
Data de inscriere : 26/02/2009

Vezi profilul utilizatorului http://www.motodrive.ro/produse.php

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum